Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Bogăţia lui Remus
[Schiţe]
de Ioan Rotundu [alte lucrari ale acestui autor]
Despre Harand Remus pot spune că a fost poate cel mai cinstit şi corect gestionar pe care l-am întâlnit în cei 20 de ani pe care i-am lucrat în cooperaţia de consum, cinstit şi corect în măsura în care se poate spune aşa ceva despre un gestionar. Remus a lucrat până la pensionare ca şef al bufetului – grădină de vară din Darabani. Localul era de o curăţenie exemplară, muşteriii săi ştiau că dacă se comportă altfel decât erau stabilite regulile casei, riscau să fie scoşi afară din local şi să nu mai fie serviţi, beţivii, când călcau pragul lui Remus, ştiau că nu au voie să se îmbete, să vorbească cu ton ridicat, sau, ferească Dumnezeu, să verse băutură pe faţa de masă. Remus a fost singurul gestionar întâlnit care avea în sertar, pentru restul potrivit, toate monezile aflate în circulaţie. Cinci bani dacă ţi se cuveneau ca rest, Remus ţi-i restituia. Evidenţa asupra gestiunii era la bănuţ, nici contabilul din biroul cooperativei nu avea o astfel de evidenţă.
Lui Remus îi mai plăcea şi să se laude. Dacă aveai răbdarea cuvenită, îţi povestea cum l-a cunoscut el pe Emil Bobu, apropiat de-al lui Ceauşescu, sau alte personalităţi ce-şi duceau viaţa prin CC al PCR. Ceva adevăr era în cele povestite de Remus. Mulţi dintre cei din CC al PCR, veniţi la Botoşani, l-au vizitat pe Remus la locul de muncă. În acele momente Remus aproape că nu-şi mai încăpea în piele. Dacă te nimereai să fii de faţă, după ce vizita lua sfârşit, Remus îşi dezlega baierele pungii şi dădea de băut, la şefi, nu la muritorii de rând. Cu toate acestea, Remus a avut numeroase necazuri în viaţă.
Răutatea umană se concretiza în diferite reclamaţii. Zgârcenia sa proverbială îi atrăgea mulţi duşmani. Duşmani avea şi în rândul colegilor de muncă. Invidioşi pe rezultatele acestuia, pe vizitatori săi din înalta societate, colegii nu scăpau nici un prilej să-l toarne la oricine era dispus să-i asculte. Capac la toate a pus Remus când, într-un an, şi-a luat concediu de odihnă şi s-a dus la Vatra Dornei. Cu el, şi pe banii săi, l-a luat să-şi petreacă concediul şi pe Ion Hariga, un activist PCR de la nivel de judeţ. Faptul n-a scăpat neobservat de către cei interesaţi. Aşa s-a născut o reclamaţie, adresată Securităţii, cum că Remus are acasă o avere fabuloasă: bani şi bijuterii, totul îngropat în grădina casei, într-un butoi metalic. Bani depuşi pe carnete CEC de câte cinci mii lei. Teancuri de bani ascunse sub podeaua casei. Fiind vechi membru de partid, ilegalist dacă nu mă înşel, verificarea reclamaţiei s-a făcut şi în prezenţa unui activist de partid de la judeţ, dar şi a CFI-ului de la
cooperaţia de consum. Era în obişnuinţa preşedintelui Palamaru ca în astfel de cazuri să mă solicite. Ordinul lui Palamaru era să acopăr cât mai mult cu putinţă din ce s-ar putea găsi despre Remus. Indiferent cine ar fi reclamat şi ce ar fi reclamat, era în joc imaginea cooperaţiei de consum.
Un întreg colectiv de securişti, martori şi chibiţi au călcat în ograda lui Remus. Specialişti cu aparatură sofisticată au bătut la metru pătrat grădina casei în căutarea butoiului metalic, alţii au năvălit în casă şi au desfăcut podeaua din scânduri veche şi putredă, vreo doi au luat la mână fiecare mobilier, lenjerie de corp şi îmbrăcăminte. N-a scăpat nici podul casei. Remus privea liniştit şi trist. Nu fără a povesti celor care nici nu-l băgau în seamă ce cunoştinţe înalte are el prin CC al PCR. Aroganţa securiştilor, miliţienilor şi a altor participanţi la percheziţie avea să-i coste în final. După ce casa şi curtea lui Remus a fost întoarsă cu susul în jos, fără a se găsi nimic din averea fabuloasă descrisă în reclamaţie, avântul celor implicaţi a scăzut vizibil, ba unii, mai cu zel de percheziţie, au început să îngăime ceva scuze: cică nu şi-au făcut decât datoria. În final s-a încheiat un fel de proces verbal de percheziţie în care s-a consemnat că în casa lui Remus s-a găsit suma de o mie de lei, bani proveniţi din chenzina lunii în curs.
La numai o săptămână aveam să aflu de ce Remus a rămas atât de calm şi pasiv în faţa întregii armate de anchetatori. Rezultatul cercetării a ajuns şi la Emil Bobu. Acesta, supărat că un membru PCR ilegalist a fost supus unei asemenea înjosiri publice, a dat ordin să se facă alte cercetări, de această dată împotriva celor care au efectuat percheziţia. Trepăduşi de prin CC al PCR au ajuns la Darabani. Când au intrat în casa lui Remus au rămas înmărmuriţi: duşumeaua spartă şi aruncată claie peste grămadă, tot ce însemna mobilier era desfăcut şi clădit alandala, iar tot ce însemna covoare, scoarţe sau îmbrăcăminte fuseseră aruncate grămadă într-una din camere. Mulţi dintre cei care au efectuat percheziţia la Remus au fost sancţionaţi. Au fost şi ofiţeri care şi-au luat adio de la promovarea în grad. Remus a ieşit deasupra tuturor. Cinstea şi corectitudinea sa a triumfat încă o dată, învingând prejudecăţile vremii şi dorinţa de răzbunare a unora. Între timp am auzit că Remus ar fi murit. Să-i fie ţărâna uşoară! Localul în care a muncit o viaţă, cu renume altădată, a dispărut din conştiinţa dărăbănenilor. Omul sfinţeşte locul. În locul lui Remus nu s-a găsit încă un comerciant care să resfinţească unitatea ajunsă în paragină. („Întâmplări hazlii dar adevărate”, de Ioan ROTUNDU)

Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Cristian Bejan – un poet îndrăgostit de culorile toamnei      [Poezie]
de Cristian Bejan
Gazeta Dorohoiului      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Eseu cu… noroc şi nenoroc      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Mihai Munteanu
Crocodilul de Botoşani şi iarna 2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Românul şi primele sărbători de primăvară      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Bogăţia lui Remus      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Actor amator      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Perechea de mănuşi şi anii grei de puşcărie      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Tranzacţia      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Oana Cătălina Ninu
La concert      [Proză]
de Viorel Buliga
Violonistul      [Proză]
de Andrei Alex Mihăescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
La rând      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Discrete sacrificii pe altarul devotamentului      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Polemică între Mihai Eminescu şi scriitorii botoşăneni      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
Poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu