Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Oaia social-democrată
[Schiţe]
de Ioan Rotundu [alte lucrari ale acestui autor]
Târgul Ştefăneştilor nu este unul oarecare. Ascuns printre dealurile Prutului, la vărsarea apelor Başeului în cele ale marelui râu, târgul îşi are istoria, îndeajuns de zbuciumată. Nu de puţine ori oştile domnitorilor moldoveni au pus aici stavilă năvălirii tătarilor sau a leşilor. Tot în acest spaţiu s-au adunat de-a lungul timpului, pentru a împărţi împreună cu localnicii moldoveni zilele bune şi negre, evreii şi ţiganii. Prin ceaţa istoriei încă se mai văd urmele locuinţelor evreieşti, dar şi cocioabele ţiganilor. Oamenii, în tipicul lor, mai păstrează tradiţia negoţului învăţat de la evrei, deşi târgul a ajuns o comună ca oricare alta. Simţul proprietăţii, de asemeni, este mai întărit în conştiinţa sătenilor, o contribuţie semnificativă având-o şi ţiganii, care nu de puţine ori şi-au rezolvat problemele alimentare aprovizionându-se la miez de noapte sau zori de zi, când somnul este mai dulce, de prin coteţele cu păsări ale celor mai avuţi. Timpul a trecut, neiertător pentru unii, indiferent pentru alţii. Dar a venit şi ziua când simţul de proprietate al ţăranului s-a descătuşat din tiparele regimului comunist şi s-a revoltat, aşa cum a făcut-o secole la rând din dragoste pentru pământ. La alegerile din 1992 a ieşit primar unul Chiperi. Tot prin acele vremuri începuse reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. O vacă de muls oferită cu dărnicie de către guvern primarilor puşi pe căpătuială.
Chiperi a reuşit ca la nici doi ani de la alegeri să-şi ridice în cap întreaga populaţie din comună. Valul revoltelor locale l-au măturat din funcţie, pe creasta de val aflându-se chiar săptămânalul „Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi“, care nu mai prididea, la acea vreme, să consemneze abuzurile extrem de condimentate ale lui Chiperi. Detronat din fotoliu, postul de primar al Ştefăneştilor a devenit vacant. Dănuţă şi cu Sandu atât au aşteptat. Sosise vremea să-şi încerce puterile politice, să constate pe viu ce şi cum îi cu partidul lor, PSDR-ul.
- Măi, Sandu, tu care o faci pe rabinul de Ştefăneşti, musai trebuie să rezolvi problema unui candidat.
- Taci, măi Mircea, şi eu am plecat din sat de mic copil ca şi tine. Nu mai ştiu ce este prin comună. Trebuie să mergem până acolo.
Şi s-au dus. Au pregătit un microbuz, au îmbarcat reporterii Jurnalului şi s-au oprit drept în Ştefăneşti, la poarta unuia Victor Ignat. Auziseră ei că omul acesta ar fi numai bun de instalat primar.
- Intraţi în casă, i-a poftit Ignat pe toţi cei care se înşiraseră pe aleea din curte, de la poartă până la prag. Îi privea şi nu-i venea a crede. Sandu, considerându-se mai de-al casei, deschise dialogul.
Ca fata mare invitată la măritat, Ignat începu cu obişnuitele mofturi pe care le fac faţă de partide cei solicitaţi să candideze în anumite funcţii. Intră în rol Dănuţă:
- Omule, nu trebuie să cheltuieşti nici un bal. Eu te fac primar! Ui-te aici! Şi scoase din buzunar un teanc de bani. După încă o repriză de nazuri, Ignat şi-a dat acordul. Motiv de chef şi sărbătoare.
A scos omul din beci o sticlă cu vin, din cel pus de-o parte pentru feţe mai simandicoase. S-a băut. S-a mai băut una şi s-ar mai fi putut bea. Numai că, vorba unui scriitor clasic: „călătorului îi stă bine cu drumul“. Toată adunătura s-a urcat în microbuz şi s-a hotărât cap-compas, de către matematicianul Dănuţă, casa lui Barbazuc din Sadoveni. Sadoveniul este un rest de sat rămas din vremea construcţiei barajului Stânca - Costeşti, într-un cot al Prutului, chiar între Ripiceni şi Manoleasa.
- Măi, Barbazuc, gata oaia? îl luă împrimire, chiar de la poartă, Dănuţă.
- Gata, domn’ profesor. Un pui de mămăligă mai trebuie.
- Ce pui, tu nu vezi câţi suntem? Nici o mămăligă cât roata carului n-o să ne-ajungă!
- Domn’ profesor, facem una, mai facem una şi dacă mai trebuie, mai punem de una, glăsui mândru Barbazuc.
Pe Barbazuc l-am cunoscut atunci pentru prima oară, deşi prin Sadoveni mai călcasem de câteva ori. Mic, îndesat la trup şi cu o burtă respectabilă, omul se cunoştea de la o poştă că este îndrăgostit de lichidele bogate-n grade alcoolice. Aghesmuit l-am găsit atunci, aghesmuit aveam să-l găsesc de fiecare dată când am mai trecut pe la el după o coadă de peşte.
Din spatele casei s-a iţit un cap de femeie.
- Intraţi domn’ profesor, intraţi! Ne îndemnă ea cu glas slugarnic.
Am intrat, călăuziţi mai mult de un miros puternic de friptură decât de îndemnul femeii. Obişnuit, la ţară, vara oamenii te invită în bucătărie, pentru că acolo-şi duc traiul până spre toamnă, când brumuieşte la vreme de noapte. La Barbazuc totul era altfel. Acoperişul din spatele casei a fost unit cu cel al bucătăriei de vară, rezultând un fel de cameră amenajată în aer liber şi ferită de ploaie. Sub acest paravan, cum îi
mai zic unii, se afla întinsă masă mare. Nevasta lui Barbazuc, femeie gospodină şi iute la mână, aruncă pe masă o faţă din pânză altă, curată, călcată cu migală. După ce ne numără, precum stăpâna, seara, bobocii care vin de la baltă, puse farfurii şi tacâmuri pentru fiecare.
În tot acest timp apucă să pună pe focul din bucătărie cel mai mare ceaun pe care-l avea prin casă, umplându-l cu apă rece din fântâna cea de la poartă, adăugând sarea şi aruncând o mână de făină de porumb, după care completă ritualul mămăligii făcând o cruce largă prin făina presurată deasupra apei, un fel de binecuvântare dumnezeiască.
În timp ce mămăliga bolborosea aruncând stropi prin preajmă, sau poate certându-se cu melesteul cam sfrijit faţă de amestecul din ceaun, femeia scoase din cuptor mai multe tăvi în care se odihnea friptura de oaie. Era comanda dată de Dănuţă, un fel de cinste întru slava bucuriei de a fi găsit candidat la funcţia de primar al Ştefăneştilor.
Ajunsă în farfurii, friptura se dovedi a fi excelentă. Nu ştiu cum fac femeile de la ţară, dar numai cu un cuptor şi cu câteva tingiri fac minuni din orice fel de carne, atunci când o hărăzesc pentru friptură. Carnea era nici caldă, nici rece, numai bună de îmbucat. Grasă pe alocuri, numai muşchi prin altele, alături de mămăligă, friptura de oaie ar fi îndemnat la păcat şi pe cel mai habotnic credincios, chiar dacă s-ar fi aflat în postul săptămânii premergătoare Paştilor.
Primul rând de friptură ajuns în farfurii, fu repede spulberat. Semn că vinul lui Ignat, un pic acrişor, se potrivea cu grăsimea bucatelor. Numai că oaia sacrificată de Dănuţă, în numele viitorului succes al social-democraţiei, nu era una oarecare. Fusese o babană din cele îndărătnice la lapte, dar grijulie în a se hrăni. Chiar Dănuţă se lăuda, ca un cunoscător în domeniu ce a susţinut că este, că oaia a ales-o cu mânuţa sa, verificându-i grăsimea de pe şira spinării şi coadă. S-a terminat ce-a fost prin farfurii, s-a terminat şi prima mămăligă. Între timp invitaţii atacaseră un alt soi de vin, adus de prin  împrejurimi. Nisipiul de Prut are calităţile lui. Însă, când este vorba de viţa de vie crescută în nisipul Prutului, să ştii stimate cititor că vinul rezultat i-ar face şi pe spanioli, cu toată Malaga lor, să înghită-n sec. Ei bine, oaia cam acest fel de vin îl cere. Sângeriu la culoare, un pic acrişor, cât să taie greaţa seului, aspru la prima degustare, acest soi de vin te tot îndeamnă la friptura de pe masă, numai să-ţi cunoşti baierele stomacului, altfel ajungi pe masa chirurgului.
Atentă la cele ce se petreceau prin farfuriile musafirilor, nevasta lui Barbazuc puse de o nouă mămăligă şi mai trase cu cociorba din cuptor un nou rând de tingiri. Dănuţă, de obicei lacom la mâncare, dintr-o dată se abţinu să se mai repeadă la friptură. Motiv de a-i striga femeii:
- Las-o mai moale, doamnă!
Sandu, care mânca mai încet şi chibzuit, se şi răsti la Dănuţă:
- Taci, Mirceo, dacă te-ai ghiftuit tu, noi, ceilalţi, trebuie rămânem flămânzi?
- Mâncaţi, măi, mâncaţi cât vreţi. Dar mai târziu o să vă pară rău. Mai avem şi altceva!
Friptura din seria a doua a fost şi mai gustoasă. Orice gurmand ştie că cea mai dulce carne este cea de lângă os., iar cea de pe coste te lasă cu un leşin al plăcerii. Numai că minunea cea mare la carnea de oaie este să mănânci din cea aflată pe burtă, în prelungirea coastelor. Ai cranţ, ai straturi de carne cu seu, pe care, dacă ai meşteşug, tăvăleşti totul prin castronul cu usturoi şi-o duci iute la gură, să nu-ţi curgă seul printre degete. Tot iute bagi şi un boţ de mămăligă. Urmează apoi paharul cu vin, şi toată operaţiunea se reia de la capăt. Chiar dacă sătul, n-a rezistat Dănuţă tentaţiei:
- Doamnă, pune-mi şi mie o bucată de pe burtă.
- Ai zis că nu mai mănânci, îl repezi Sandu.
- Cine dracu’ ar rezista, văzându-vă cât de lacomi sunteţi şi cu câtă poftă înfulecaţi. Şi, apoi, dacă tot suntem social-democraţi, trebuie să mâncăm frăţeşte.
- Tu social-democrat - i-a întors-o Sandu -, poate oaia?
- Drept ai grăit, Bambule. De azi înainte nu mai mâncăm decât oaie social-democrată.
Undeva, pe malurile pustii şi nisipoase ale Prutului, într-un sătuc uitat de lume şi Dumnezeu, într-un moment de inspiraţie divină, profesorul matematician Mircea Dănuţă, printre bucăţi de mămăligă, castroane cu usturoi, pahare cu vin şi resturi de friptură, a conferit celebritate unui biete şi paşnice erbivore, botezând-o „oaia social-democrată“.
Ceea ce s-a întâmplat atunci, în camera de vară a familiei Barbazuc, a fost începutul unui întreg şir de aventuri social-democrate, una mai celebră decât alta. Dar, toate la timpul lor. (Ioan Rotundu)

Comentariile cititorilor
tiba iuliana [27 January 2007 | 09:43:47]
autorul articolului pe langa faptule ca e putin pregatit pt meseria sa, nici nu stie sa surprinda esenta faptelor. pe cine intereseaza ce au mancat si ce au baut. toata viata , la cei mai multi romani, la asta se reduce. si daca tot ati cadadicsit sa scrieti un articol despre anonimul de Ignat de ce nu ati surprins esenta personajului si sa urmaritit ulterior evolutia acestuia. din cate stiu a rezolvat multe pt localnici si totusi romanului ii place barfa si hotia...., in concluzie deasta isi cauta sefi pe masura!
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Când amatorismul primează profesionismului      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Nu-i nimeni      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Articolul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
Carte poştală      [Schiţe]
de Elena Florica Şuster
Dis de dimineaţă      [Schiţe]
de Viorel Buliga
Naşul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Românul şi periuţa      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Aventură      [Proză]
de Vasile Fetescu
Oaia social-democrată      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Moldova literară      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Mihai Munteanu – Antologia versurilor dragi      [Scrieri documentare]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Dumitru Lavric
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Amintiri cu chipuri, locuri şi întîmplări      [Schiţe]
de I.D. Lăbuşcă
Locuri şi legende      [Scrieri documentare]
de Dumitru Lavric
Lacrima ploii      [Reportaj]
de Adelina Fulga
Eseu cu… fericirea în dragoste      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Petru Manoliu – un mare eseist şi publicist remarcabil      [Eseu]
de Paul Ungureanu
Pupăza din tei      [Poezii şugubeţe]
de Dumitru Monacu
Insulte grave      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Răspundere      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Crocodilul de Botoşani şi Moş Nicolae 2005      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Cartea cu anecdote circumscrise      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Birtul lui Radu      [Schiţe]
de Ioan Rotundu