Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Perechea de mănuşi şi anii grei de puşcărie
[Schiţe]
de Ioan Rotundu [alte lucrari ale acestui autor]
Undeva, pe la începuturile întunecate ale epocii comuniste, într-un sertar se află şi istoria zbuciumată a unui om din Dângeni. Vânătoarea de cetăţeni ostili viitoarei „epoci de aur” continua încă. Era vânată orice greşeală, orice expresie voită sau nevoită la adresa noului regim. Răutatea celor din jur îşi avea în turnatul la securitate cea mai solidă şi sigură cale de răzbunare.
Prin anul ’60 aveam vârsta de vreo opt ani. Păşisem în clasa întâi, începusem să mă împrietenesc şi cu alţi copii decât cei de pe uliţa mea. Coleg de bancă îmi era Jan Andrei. Părinţii săi locuiau într-o mahala ce ducea spre gârla Jijiei, pe acolo ne era drumul, vara, la scăldat. Jan era un copil slab şi deşirat, cam neglijent cu lecţiile, cu mulţi porcuşori prin caiete, cum spuneam noi petelor de cerneală, rezultat al stropilor de la peniţă sau de la vărsatul călimării.
Pe la începutul lui martie, într-o duminică, stăteam şi leneveam pe prispa casei, soarele rânjea palid printre nori, aerul rece, încă de iarnă, era înşelat când şi când de către o pală de vânt cald. Priveam la streaşina casei şi îmi eram milă de ţurţurii de gheaţă care se topeau sub căldura zorilor primăverii. Pentru noi, cei cinci fraţi, era o pierdere. Nu de puţine ori, cu coada măturii, doboram ţurţurii de gheaţă ai streşinii şi ronţăiam din răceala lor. Poate şi din această cauză nu ne-am îmbolnăvim niciodată de gripă, sau să umblăm cu smiorcăială la nas. Aşa cum spuneam, leneveam în dorul lelii, lăsând mintea s-o ia razna cu întreaga sa imaginaţie când, pe poartă, a intrat taică-meu. Venea din sat şi aducea o veste trăsnet.
- Ştii, îi spune maică-mii, astă noapte l-au ridicat pe Vasile Andrei.
- Aracani de mine, cine?
- Securitatea! Au venit cu maşina, de la raion, de la Săveni şi l-au luat din pat.
Discuţia lor, mai mult şoptită şi cu vădită teamă, mi-a atras atenţia. Vasile Andrei era tatăl colegului meu de bancă, Jan. Mai mult decât atât, el era gestionar la magazinul din sat, vindea chimicale, cuie şi alte mărunţişuri. În acel moment
n-am înţeles eu multe. Enigma arestării lui Andrei aveam s-o aflu mult mai târziu, când am devenit revizor. Tot cu teamă, mi-a povestit istoria un alt gestionar. Ce se întâmplase de fapt?
În acelaşi magazin mai era un raion de textile. Gestionară era Jana Huzum, o femeie care cocheta cu comuniştii. Nu conta că avea numai vreo trei clase, comuniştii satului vedeau în ea o femeie activă şi de nădejde. De exemplu, când primea în gestiune pânză nealbită, sau „america” cum i se spunea prin sat la acest material, trebuia s-o vândă numai celor care depuneau fond social la cooperativă sau predau produse agricole. Jana nu făcea concesii celor săraci.
- Aşa a stabilit partidul, eu aşa fac! striga ea în gura mare prin magazin.
Cu numai o zi înaintea arestării lui Andrei, Jana primise în gestiune mai multe perechi de mănuşi din piele, erau de fabricaţie românească. Andrei, probabil sub zodia ceasului rău, a probat o pereche.
- Degeaba, se vede de la o poştă că nu-i marfă americană.
Ce ştia el despre mănuşile americane, n-aş putea să vă spun. Cert este că cineva din cei de faţă l-a turnat la miliţie ca fiind duşman al poporului şi simpatizant al capitalismului american. Bănuiala a căzut pe Jana.
Femeia s-a apărat cu afurisenie. E drept, că în acel moment, în magazin, se afla şi Leonte, cizmarul satului, cunoscut ca fost legionar şi devenit turnător la miliţie şi securitate. Tot Leonte a fost cel care l-a băgat în puşcărie pe preotul satului, Teodorescu, un preot cu sufletul de aur, preotului i s-a tras de la ceva pământ. Prezenţa lui Leonte în magazin a ridicat multe semne de întrebare privind arestarea lui Andrei. Poate că dânginenii vor fi uitat de Vasile Andrei şi de cei 18 ani de puşcărie la care a fost condamnat, fiind considerat un duşman înverşunat şi periculos al poporului. Eu n-am uitat şi nu cred că voi uita vreodată. Copil fiind, la început de drum în viaţă aflându-mă, trebuia să ţin minte ce-a păţit Vasile Andrei. Frica păzeşte bostănăria, nu? („Întâmplări hazlii dar adevărate”, de Ioan ROTUNDU)

Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Cristian Bejan – un poet îndrăgostit de culorile toamnei      [Poezie]
de Cristian Bejan
Gazeta Dorohoiului      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Eseu cu… noroc şi nenoroc      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Mihai Munteanu
Crocodilul de Botoşani şi iarna 2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Românul şi primele sărbători de primăvară      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Bogăţia lui Remus      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Actor amator      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Perechea de mănuşi şi anii grei de puşcărie      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Tranzacţia      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Oana Cătălina Ninu
La concert      [Proză]
de Viorel Buliga
Violonistul      [Proză]
de Andrei Alex Mihăescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
La rând      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Discrete sacrificii pe altarul devotamentului      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Polemică între Mihai Eminescu şi scriitorii botoşăneni      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
Poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu