- Intră, intră! strigă domnul director.
La îndemnul lui, un băiat cu priviri îndrăzneţe intră în cabinet.
- Ei, felicitări pentru tot, domnul meu! Te-ai străduit mult anul acesta, îl întâmpină el.
- Domnule director, aş vrea să părăsesc şcoala aceasta, spuse băiatul, parcă neauzind laudele ce i se aduceau.
- Atunci, rosti întristat directorul, am să te-ajut să…
- De fapt… am vrut, îl întrerupse el.
- Asta e bine.
- Dar acum am să plec.
- Dar ai să pierzi festivitatea de premiere.
- Nu e nimic, zâmbi elevul. Ştiţi, odată am vrut foarte mult să iau acest premiu, am vrut să demonstrez tuturor că pot… Acum nu mai contează pentru mine. Nu-l mai doresc… Trebuie să plec. E târziu.
În curte se anunţau menţiunile.
- Încotro, dacă nu te superi? întreabă directorul.
- Spre Răsărit, domnule…
- Înţeleg…
- Cu bine! rosti elevul şi dădu să plece, când fu strigat.
- George! Te rog să-i transmiţi salutări domnului profesor şi din partea mea…
- Aşa am să fac…
Ieşi din acea încăpere şi nimeni, dar nimeni nu-i văzu acea lacrimă fugară, din colţul ochiului.
În curte se anunţa premiul întâi. Băiatul auzi de depărtare numele de Vasiliu George. Era el! Reuşise!
În jurul orei cinci, un ţăran zări un băiat cu priviri îndrăzneţe mergând tot spre răsărit. La capătul cărării, băiatul se opri, spunându-şi: „Acesta este sfârşitul începutului…”. Şi, oglindindu-se într-un ochi de apă, constată că îşi pierduse Copilărie, nevinovăţia.
Ce preţ mare pentru el! Un preţ prea mare!
|
