Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Punctul cinci
[Schiţe]
de Ioan Rotundu [alte lucrari ale acestui autor]
Prinsesem ceva cheag în faţa conducerii şi în special câştigasem aprecierea preşedintelui Palamaru. Avem şi ceva meşteşug în a potrivi vorbele, iar vocabularul format în anii de şcoală îmi permitea să mă exprim cu uşurinţă, lucru care nu i-a scăpat preşedintelui.
În lunile ianuarie şi februarie ale anului ’75 a venit la Centrocoop dispoziţia de a se organiza adunări generale cu membrii cooperatori. Astfel de adunări se organizau în fiecare an, fie primăvara, fie tomna târziu. Adică în perioadele când ţăranii se aflau pe lângă case, munca la câmp fiind terminată sau se afla în aşteptare. Adunările cooperatiste de la sate se ţineau sub supravegherea strictă a unui şef de la Botoşani. Când se anunţa perioada adunărilor, şefii purtau o aprigă luptă de culise, pentru a fi repartizaţi la cooperativele mai de soi, cu conduceri de unităţi catalogate „de-a Vrâncioaiei”, adică dispuse să dea de mâncat şi de băut.
Aveam vreo doi ani de când făceam repartizarea delegaţilor judeţeni la aceste adunări, dar eu încă nu eram nominalizat pentru o astfel de „muncă de răspundere”. S-a întâmplat ca unul din delegaţi să nu poată merge la adunarea de la cooperativa Hăneşti. Un alt înlocuitor nu era. Preşedintele Palamaru m-a chemat în biroul său:
- Ioane, te duci tu la Hăneşti. Ai grijă să-i freci ridichea pârlacului ăluia de Iordache. Iordache era preşedintele cooperativei, un şmecher de clasă, care ştia să se strecoare în frunte, slalomând printre răspunderile ce-i reveneau, fiind conducător de unitate.
M-am îmbarcat în Dacie şi m-ama dus. La Hăneşti nu se aşteptau la prezenţa mea. Eram deja cunoscut în judeţ ca fiind un revizor dur. Oamenii se adunaseră la Căminul cultural. Cred că erau vreo două sute. Numele meu nu le spunea nimic. Pe scena căminului se amenajase masa prezidiului, acoperită cu o pânză roşie şi brodată cu nişte hârtie albă creponată. La mijlocul mesei trona o vază cu flori. Într-un colţ al sălii se amenajase „colţul librarului”, un fel de expoziţie de cărţi agricole.
Eu mă umflam în pene, discutând cu cei prezenţi la adunare, dându-mi aere de şef de la judeţ. Pentru că venise şi primarul Ghiorghiţă Cuciureanu, vecin de-al meu din Dângeni, s-a hotărât începerea adunării. După ce s-a ales prezidiul şi mi s-a încredinţat conducerea lucrărilor adunării, am mulţumit celor care m-au ales, aşa cum am văzut că făceau grangurii cei mari pe la şedinţele PCR-ului. Mulţumirea era simbolică, pentru că toată lumea ştia că eu fiind şeful de la judeţ voi conduce şi lucrările adunării.
S-a ajuns şi la
partea de discuţii. Rând pe rând, membri cooperatori sau gestionari luau cuvântul şi-l lăudau pe preşedintele Iordache, pe primarul Cuciureanu. Cuvântările erau toate şablon. Nu mi-a plăcut. Am oprit discuţiile şi le-am ţinut eu un discurs. Aveam notat din dosarele de revizie ce deficienţe existau în activitatea cooperativei şi a preşedintelui Iordache. I-am criticat şi pe gestionarii mai avari după banul nemuncit. Intervenţia mea a schimbat total fondul discuţiilor. Nu-i mai puteam opri pe oameni în a-i critica pe preşedinte, pe contabilul şef şi pe gestionari. La urmă am mai tras o critică la adresa activităţii conducerii cooperativei şi am fost aplaudat de către sală la scenă deschisă.
După încheierea şedinţei a urmat punctul cinci: masă mare constând în gustări de casă din chiftele marinate, salată beuf, pârjoale, cârnaţi de casă, slănină afumată, muşchi afumat, măsline şi brânză. Caşcavalul încă nu era la modă în acea vreme, mai ales pe la ţară. A urmat tradiţionalul borş de pasăre cu stârlici deasupra, sarmale înfundate la cuptor şi mustind în grăsime, cu costiţă afumată, iar, în final, surpriza: friptură de căprioară pregătită la tavă şi piure. La masă, pentru că vinul dezlegase deja limbile, m-a luat la prelucrat primarul.
- Ionică, dacă vrei să faci carieră în viaţă, nu aşa o vei face. Ce-ţi veni să critici conducerea cooperativei?
- Bine, dar ce-am spus era purul adevăr.
- Da, dar într-o şedinţă organizată nu se spune aşa ceva. Loveşti în politica partidului. Preşedintele Iordache este membru în biroul comunal PCR. Numai partidul îl poate critica. Nu şi alţii.
- Mi s-a părut că în sală, cei care s-au înscris la cuvânt, vorbeau de parcă îi îndrumase cineva cum şi ce să spună. Am intervenit pentru a mai dezmorţi atmosfera.
- Ascultă-l pe nen’tu Ghiorghiţă. În astfel de adunări se prezintă numai lucrurile frumoase. Cele mai puţin bune le judecăm în culise, nu în faţa oamenilor. Partidul şi oamenii săi nu greşesc.
Sanchi! S-a aflat la judeţ ce-am făcut eu la Hăneşti. M-a chemat Palamaru şi m-a felicitat. Păşisem în rândul şefilor, iar în judeţ mi se duse vestea că prezenţa mea la o adunare poate fi foarte incomodă pentru conducere. Preşedinţi şi contabili şefi din comune mă lăudau în faţă şi mă înjurau pe la spate. Prea puţin îmi păsa. Cât despre nenea Ghiorghiţă, primarul, m-am mulţumit să-l cataloghez un comunist de modă veche. Cineva trebuia să schimbe tiparele uzate de vreme. Mă bucur că am fost unul dintre cei cu idei novatoare. (Ioan ROTUNDU, „Întâmplări hazlii dar adevărate”)

Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Se plânge-n Paradis      [Poezie]
de Carmen Iacob
Confiscarea culturii      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Bancuri evreieşti povestite de Florin Piersic      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Crocodilul de Botoşani şi tristeţile toamnei      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
M-a pus naiba să mă-nsor      [Folclor]
de Gheorghe Ţuculeanu
Pastilograme      [Epigrame]
de Mihai Schweitzer
Punctul cinci      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cetatea Hotinului” (destin de istorie)      [Scrieri documentare]
de Haralambie Holic
Fânul lui Fuică      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cuvântul Liber Dorohoian”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Monografia folclorică a zonei Mitoc – judeţul Botoşani      [File de monografie]
de Ilie Pascal
Pledoarie pentru muzicalitatea lui Eminescu      [Analiză literară]
de Lucia Olaru Nenati
Lăudărosul      [Poezii şugubeţe]
de Maria Baciu
Sfârşitul cărţii cărţilor      [Proză]
de Mihai Popa
Grupaj poezii      [Poezie]
de Ana Elena Ababei
Elegie      [Poezie]
de Rodica Achiţei
A fost…      [Poezie]
de Roxana Aioanei
Strigat-am către tine, Doamne...      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Amintiri cu chipuri, locuri şi întâmplări      [Proză]
de I.D. Lăbuşcă
Morţii      [Scrieri documentare]
de Ion Bobu
Ospăţ cucernic (II)      [Pamflet]
de Costel Pricopie
Cu Popa, caii şi căruţa în baltă      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Elena Cardaş
Mi-e sufletul…      [Poezie]
de Necompletat
Legenda Sitnei      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Dicţionar special (II)      [Analiză literară]
de George Manole
Citind „Despre limit㔠de Gabriel Liiceanu (V)      [Analiză literară]
de George Manole
Trei poveşti cu tâlc managerial      [Pamflet]
de George Manole