La vârsta de 13 ani, Mihai Eminescu, îşi întrerupse studiile liceale de la Cernăuţi şi rămâne acasă. Hotărârea pare să fi fost luată cu acordul căminarului sau chiar din iniţiativa acestuia. Ce a determinat familia Eminovici să ia această hotărâre, nu se ştie precis, dar s-a speculat pe lipsa de entuziasm a adolescentului Eminescu, mai ales că trebuia să repete clasa a II-a şi probabil că era mai atras de ideea de a o termina în particular. George Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, susţine ideea: „Dar şi alte cauze vor fi fost la mijloc, dintre care cea mai plauzibilă este lipsa de mijloace de a plăti „costul”, într-o vreme când ceilalţi fraţi, făcându-se mari şi terminând probabil liceul, cereau întreţinerea în şcoli mai înalte în străinătate”.
Mihai Eminescu încearcă să-şi reia cursurile la Gimnaziul din Botoşani, solicitând o bursă, dar nu reuşeşte, ceea ce-l face să se angajeze, pe 5 octombrie1864, ca „practicant” în cancelaria tribunalului din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună, în urma unei cereri perfect caligrafiate. Este ajutat să se angajeze de către preşedintele tribunalului, Emanoil Vasilievici, care-l cunoştea bine pe Gh. Eminovici şi la insistenţele căruia, Mihai este angajat.
Aici, Mihai Eminescu este avansat destul de repede ca „scriitor al cancelariei”, datorită scrisului său caligrafic şi a vastelor sale cunoştinţe, fiind coleg cu liricul Grigore Lazu cu care lucra la aceeaşi masă, şi cu care discuta aprins despre literatură şi se întreceau în compunerea de versuri. Cele mai vechi manuscrise literare ale lui Mihai Eminescu sunt datate şi din această perioadă.
Pe 7 noiembrie 1864, Eminescu trece de la tribunal, ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani, redactând şi transcriind corespondenţa sau scriind procesele – verbale de la şedinţele consiliului. Totuşi la data de 5 martie 1865, Mihai Eminescu demisionează din funcţia de secretar al Consiliului judeţean şi pleacă la Cernăuţi motivând: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”.
Această grabă de a pleca la Cernăuţi a fost turneul de teatru al trupei Tardini – Vlădicescu. Printr-o suplică, Mihai îl împuterniceşte pe fratele său Şerban ca să-i ridice salariul pe luna februarie 1865. cererea de paşaport pentru a-şi continua studiile la Cernăuţi este din 9 martie 1865.
În perioada celor 5 luni cât Mihai Eminescu a fost copist la Tribunalul din Botoşani şi secretar la Consiliul Judeţean, a locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor Maria Mavrodin. Mihai o ajuta pe sora sa, Aglaia, elevă la Pensionul Zielionski, la pregătirea lecţiilor, mai ales la istorie şi germană.
Locul unde Mihai Eminescu a fost copist la tribunal este fostul şi actualul sediul al Primăriei Botoşani. Casa în care se află sediul primăriei a fost construită de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vărbierilor: „… casă de piatră cu două rânduri şi 12 despărţituri sus şi gios cu pivniţă de piatră, deosebit alte odăi de piatră cu patru despărţituri lângă poartă i un hambar i o şură şi un grajdiu, toate acoperite cu şindrilă şi îngrădit împrejur cu zaplaz şi cu despărţitură prin ogradă cu parmalâc şi cu stâlpi de piatră” (documentul comisiei de măsurare).
Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850 domnitorul Grigore Ghica, vizitând Botoşanii, şi văzând că: „…
|
în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi2, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani (Hrisovul de danie din 3 decembrie 1851).
În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani – Ds. 252/1864).
Localul era la fel ca în 1851, când este donat de domnitor, deoarece nu se mai făcuseră reparaţii, ci numai unele amenajări interioare. Forma clădirii este desenată de inginerul Ştefan Emilian de la Universitatea din Iaşi, care a ridicat planul topografic al oraşului Botoşani şi al clădirilor mai importante din oraş.
La sfârşitul sec. XIX-lea, clădirea a fost restaurată, s-au înălţat pereţii, s-au modificat uşile şi ferestrele, s-a schimbat acoperişul, dându-i-se o formă mai modernă, care s-a păstrat neschimbată până în zilele noastre. Clădirea adăposteşte astăzi sediul Primăriei Botoşani.
Sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat Mihai Eminescu în calitate de „secretariu”, se afla în casa lui Petrache Cristea, casă care avea trei nivele şi care era cea mai importantă clădire din oraş. Acelaşi Ştefan Emilian a desenat şi această clădire care la primul etaj avea amenajată şi o sală de spectacole, numită „teatrul Petrache Cristea”, înzestrată cu scenă, două rânduri de loji, parter, galerii şi alte anexe.
Aici, în această sală au fost date mai multe spectacole de către diverse trupe de teatru conduse de Fany Tardini, Vlădicescu, Popescu etc. Pe această scenă a cântat renumita artistă pariziană Adelina Patti, de la Opera din Paris, în anul 1865. Tot aici este posibil ca şi poetul să fi vizionat multe dintre reprezentaţiile trupelor de teatru.
Tot în această sală la 15 decembrie 1887, trupa de teatru Fany Tardini – Vlădicescu dă o reprezentaţie în folosul poetului bolnav, care nu poate participa l spectacol, încasându-se suma de 646 lei în folosul poetului: „Am primit, prin D-nii A. Vlădicescu şi Scip. Bădescu suma de 646 lei…, ca produs al reprezentaţiunii de marţi 15 decembrie, dată de trupa dramatică a D-nei Fany Vlădicescu pentru folosul meu – Botoşani – 17 dec. 1887 – s.s. M. Eminescu”.
Această clădire construită la 1860 a suferit multe modificări şi reparaţii şi a găzduit mai multe instituţii de cultură: prima topografie din Botoşani, una din primele librării, sediul Societăţii „Armonia” şi atelierul primului artist fotograf Jean Belig, cel care l-a imortalizat pe poet în ultima sa fotografie precum şi casa copilăriei sale de la Ipoteşti. În ultima perioadă clădirea a adăpostit cinematograful „Melodia” până la regretabila ei demolare, în anul 1983.
Ca o ironie a soartei, în anul 1887, Consiliul Judeţean Botoşani, la care lucrase poetul cu 12 ani în urmă, va ezita până să-i aprobe o subvenţie de 120 de lei pe lună pentru a avea cu ce să-şi ducă zilele şi să-şi caute de sănătate.
Astăzi, pe faţada clădirii Primăriei Botoşani se află o placă de marmură care aminteşte de trecerea poetului şi pe care scrie: „Casa dăruită de Grigore Ghica Vodă autorităţilor ţinutale şi orăşeneşti în care a lucrat ca practicant MIHAI EMINESCU – octombrie 1864 martie 1985”.
Vis-a-vis de primărie se află clădirea Teatrului Naţional din Botoşani, care poartă şi ea numele poetului. În faţa teatrului se află un bust al poetului, operă a sculptorului Ovidiu Maitec. („Mihai Eminescu la Botoşani”, de Nicolae IOSUB)
|
