Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Eminescu copist la Botoşani
[Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub [alte lucrari ale acestui autor]
La vârsta de 13 ani, Mihai Eminescu, îşi întrerupse studiile liceale de la Cernăuţi şi rămâne acasă. Hotărârea pare să fi fost luată cu acordul căminarului sau chiar din iniţiativa acestuia. Ce a determinat familia Eminovici să ia această hotărâre, nu se ştie precis, dar s-a speculat pe lipsa de entuziasm a adolescentului Eminescu, mai ales că trebuia să repete clasa a II-a şi probabil că era mai atras de ideea de a o termina în particular. George Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, susţine ideea: „Dar şi alte cauze vor fi fost la mijloc, dintre care cea mai plauzibilă este lipsa de mijloace de a plăti „costul”, într-o vreme când ceilalţi fraţi, făcându-se mari şi terminând probabil liceul, cereau întreţinerea în şcoli mai înalte în străinătate”.
Mihai Eminescu încearcă să-şi reia cursurile la Gimnaziul din Botoşani, solicitând o bursă, dar nu reuşeşte, ceea ce-l face să se angajeze, pe 5 octombrie1864, ca „practicant” în cancelaria tribunalului din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună, în urma unei cereri perfect caligrafiate. Este ajutat să se angajeze de către preşedintele tribunalului, Emanoil Vasilievici, care-l cunoştea bine pe Gh. Eminovici şi la insistenţele căruia, Mihai este angajat.
Aici, Mihai Eminescu este avansat destul de repede ca „scriitor al cancelariei”, datorită scrisului său caligrafic şi a vastelor sale cunoştinţe, fiind coleg cu liricul Grigore Lazu cu care lucra la aceeaşi masă, şi cu care discuta aprins despre literatură şi se întreceau în compunerea de versuri. Cele mai vechi manuscrise literare ale lui Mihai Eminescu sunt datate şi din această perioadă.
Pe 7 noiembrie 1864, Eminescu trece de la tribunal, ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani, redactând şi transcriind corespondenţa sau scriind procesele – verbale de la şedinţele consiliului. Totuşi la data de 5 martie 1865, Mihai Eminescu demisionează din funcţia de secretar al Consiliului judeţean şi pleacă la Cernăuţi motivând: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”.
Această grabă de a pleca la Cernăuţi a fost turneul de teatru al trupei Tardini – Vlădicescu. Printr-o suplică, Mihai îl împuterniceşte pe fratele său Şerban ca să-i ridice salariul pe luna februarie 1865. cererea de paşaport pentru a-şi continua studiile la Cernăuţi este din 9 martie 1865.
În perioada celor 5 luni cât Mihai Eminescu a fost copist la Tribunalul din Botoşani şi secretar la Consiliul Judeţean, a locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor Maria Mavrodin. Mihai o ajuta pe sora sa, Aglaia, elevă la Pensionul Zielionski, la pregătirea lecţiilor, mai ales la istorie şi germană.
Locul unde Mihai Eminescu a fost copist la tribunal este fostul şi actualul sediul al Primăriei Botoşani. Casa în care se află sediul primăriei a fost construită de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vărbierilor: „… casă de piatră cu două rânduri şi 12 despărţituri sus şi gios cu pivniţă de piatră, deosebit alte odăi de piatră cu patru despărţituri lângă poartă i un hambar i o şură şi un grajdiu, toate acoperite cu şindrilă şi îngrădit împrejur cu zaplaz şi cu despărţitură prin ogradă cu parmalâc şi cu stâlpi de piatr㔠(documentul comisiei de măsurare).
Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850 domnitorul Grigore Ghica, vizitând Botoşanii, şi văzând că: „…
în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi2, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani (Hrisovul de danie din 3 decembrie 1851).
În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani – Ds. 252/1864).
Localul era la fel ca în 1851, când este donat de domnitor, deoarece nu se mai făcuseră reparaţii, ci numai unele amenajări interioare. Forma clădirii este desenată de inginerul Ştefan Emilian de la Universitatea din Iaşi, care a ridicat planul topografic al oraşului Botoşani şi al clădirilor mai importante din oraş.
La sfârşitul sec. XIX-lea, clădirea a fost restaurată, s-au înălţat pereţii, s-au modificat uşile şi ferestrele, s-a schimbat acoperişul, dându-i-se o formă mai modernă, care s-a păstrat neschimbată până în zilele noastre. Clădirea adăposteşte astăzi sediul Primăriei Botoşani.
Sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat Mihai Eminescu în calitate de „secretariu”, se afla în casa lui Petrache Cristea, casă care avea trei nivele şi care era cea mai importantă clădire din oraş. Acelaşi Ştefan Emilian a desenat şi această clădire care la primul etaj avea amenajată şi o sală de spectacole, numit㠄teatrul Petrache Cristea”, înzestrată cu scenă, două rânduri de loji, parter, galerii şi alte anexe.
Aici, în această sală au fost date mai multe spectacole de către diverse trupe de teatru conduse de Fany Tardini, Vlădicescu, Popescu etc. Pe această scenă a cântat renumita artistă pariziană Adelina Patti, de la Opera din Paris, în anul 1865. Tot aici este posibil ca şi poetul să fi vizionat multe dintre reprezentaţiile trupelor de teatru.
Tot în această sală la 15 decembrie 1887, trupa de teatru Fany Tardini – Vlădicescu dă o reprezentaţie în folosul poetului bolnav, care nu poate participa l spectacol, încasându-se suma de 646 lei în folosul poetului: „Am primit, prin D-nii A. Vlădicescu şi Scip. Bădescu suma de 646 lei…, ca produs al reprezentaţiunii de marţi 15 decembrie, dată de trupa dramatică a D-nei Fany Vlădicescu pentru folosul meu – Botoşani – 17 dec. 1887 – s.s. M. Eminescu”.
Această clădire construită la 1860 a suferit multe modificări şi reparaţii şi a găzduit mai multe instituţii de cultură: prima topografie din Botoşani, una din primele librării, sediul Societăţii „Armonia” şi atelierul primului artist fotograf Jean Belig, cel care l-a imortalizat pe poet în ultima sa fotografie precum şi casa copilăriei sale de la Ipoteşti. În ultima perioadă clădirea a adăpostit cinematograful „Melodia” până la regretabila ei demolare, în anul 1983.
Ca o ironie a soartei, în anul 1887, Consiliul Judeţean Botoşani, la care lucrase poetul cu 12 ani în urmă, va ezita până să-i aprobe o subvenţie de 120 de lei pe lună pentru a avea cu ce să-şi ducă zilele şi să-şi caute de sănătate.
Astăzi, pe faţada clădirii Primăriei Botoşani se află o placă de marmură care aminteşte de trecerea poetului şi pe care scrie: „Casa dăruită de Grigore Ghica Vodă autorităţilor ţinutale şi orăşeneşti în care a lucrat ca practicant MIHAI EMINESCU – octombrie 1864  martie 1985”.
Vis-a-vis de primărie se află clădirea Teatrului Naţional din Botoşani, care poartă şi ea numele poetului. În faţa teatrului se află un bust al poetului, operă a sculptorului Ovidiu Maitec. („Mihai Eminescu la Botoşani”, de Nicolae IOSUB)

Comentariile cititorilor
yApYNZluGcPbxRQ [01 January 2012 | 13:33:51]
The paragon of undrseatnding these issues is right here!
tdMDOKIluxyJwHrOR [02 January 2012 | 11:38:04]
marina elena [18 January 2012 | 17:10:51]
este interesant acest poet .................tara noastra romania se mandreste cu el
SfdvmutQdHjUpvwfECZ [29 January 2012 | 14:32:38]
qSIDfVIC8A [24 October 2013 | 08:54:36]
I too think when I write about wrniitg or about what wrniitg (and actually about reading,too) means to me, I go to a deep place. Writing is one way to make sense of a hurting world or a hurting self. It gives perspective. It lays the cool hand of healing to a fevered brow. It draws us out of ourselves to the realms of the divine, the high mountains of joy. Once there we use our voices and our words to call forth the other pilgrims, to point to the paths and the pitfalls. Thanks for your post it touched me.
zrrcRvQwY49 [08 November 2013 | 11:15:11]
Thank you for expressing what all wrtires know in the gut. You know when you are forcing it just to meet a deadline or reach a wordcount. Being a writer is to be unafraid. It\'s lonely at times but when your characters come to life it\'s like a grand party at which you are the center. There\'s really nothing like it.
KagcIMZ491SX [11 November 2013 | 09:46:46]
Well, I am a bestselling aothur (and former marketing maven) and I can tell you that sometimes you have all your ducks in a row (social media? check! cool blog? check? hot sh*t publicist? check! big time agent? check!) and it still doesn\'t work out the way you want it to. Sometimes it\'s not actually hard work at all but pure luck. As my gardening guru once told me, You can spend a lot of time tilling the soil in the fall because it feels like you\'re actually DOING something, but in the end, nature has it\'s way of doing things. My personal advice: enjoy the journey and don\'t sweat the small stuff. It\'s great to have a blog if you truly enjoy writing it. It\'s great to have a newsletter, if it\'s fun and inspiring to put one out. But then again, a nice crisp martini, or 90 minutes of yoga, a sweet-smelling bath, or calling your mom and saying I love you and thanks for everything! may actually do more for your writing than following the aothur marketing rule book.Personally, for me, sometimes my blog and my self-promo stuff has been a way to procrastinate the truly harder stuff: writing and finishing the great book du jour. In the end, like my guru says, it can be distracting but it feels like you\'re actually DOING something because it SEEMS like the real work. Nature often has a way of taking it\'s own course. Put the blog on hold for tonight and call your mom. Signing off about to listen to my own advice.xxJennifer http://bevnkqtlkr.com [url=http://dtfyzptpvc.com]dtfyzptpvc[/url] [link=http://pjlpfdkk.com]pjlpfdkk[/link]
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Anamaria – Aura BEJENARU – o poezie scrisă cu „peniţă argintie”      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Bunicuţul      [Proză]
de Viorel Buliga
Memorii      [Scrieri documentare]
de Demostene Botez
Crocodilul de Botoşani şi Ziua Mondială a Păcălelilor      [Poezii şugubeţe]
de Ionel Bejenaru
Românul şi colţul ierbii      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Urmaşii      [Scrieri documentare]
de Elena Florica Şuster
Găman Gogoman      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
La Cina cea de taină      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Doru Petrariu
Grupaj de rondeluri      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Sub izvorul poeziei şi al cuvintelor      [Poezie]
de Alexandra Ramona Baciu
Bunele moravuri au fost salvate de la dispariţie      [Pamflet]
de Costel Pricopie
CREZUL UNUI PESIMIST      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Vâlva rătăcită      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Eseu cu… Laleaua Neagră      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Dor nebun      [Poezie]
de Lavinia Anghel
Dicţionar special      [Analiză literară]
de George Manole
Eminescu copist la Botoşani      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
„Vestitorul”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei