Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Memorii
[Scrieri documentare]
de Demostene Botez [alte lucrari ale acestui autor]
Memorii
(Fragment)
Universul copilăriei mele era populat de toate animalele şi păsările domestice ţinute pe lângă orice casă de ţăran, păstrate parcă pentru eventuala încărcătură a unei alte corăbii a lui Noe.
Poate că din cauza asta, în copilăria mea eu n-am avut niciodată jucării, nici n-am simţit vreodată atracţie pentru ele sau dorinţa de a le avea. De altfel, cum în sat nu avea nimeni, nici nu prea văzusem. De atunci desigur am rămas cu o insensibilitate faţă de tot ce este artificial. Am cunoscut oameni în toată firea cărora le plac jucăriile copiilor lor şi se joacă cu ele, confiscându-le aproape celor pentru care erau destinate iniţial. Nu i-am înţeles niciodată; i-am şi compătimit ca pentru o tristă infirmitate. De aici, pesemne, şi incapacitatea mea de a iubi teatrul cu tot convenţionalul lui. Imaginaţia mea de copil nu s-a cheltuit alcătuind închipuiri moarte de vietăţi în miniatură, ci s-a dezvoltat impresionată de proporţiile gigantice ale lumii de care mă extaziam.
Jucăriile mele, în realităţile de la ţară, erau autentice, vii şi colosale: animalele domestice. N-am dezmierdat în copilăria mea urşi de vată şi mucava, ci boi veritabili, ce-mi apăreau uriaşi, ca-ntr-o mitologie, cu coarnele atât de lungi, pe cât eram eu de înalt. Atunci când fluturau din cap în lături şi-l izbeau de coaste ca să se apere de muşte, presiunea aerului mă zvârlea cât acolo. Jucăriile mele au fost viţeii, boii, caii… Mai puţin câinii şi pisicile. Mă impresiona şi-mi plăcea numai ceea ce-mi apărea enorm. Aveam, se vede, o atracţie firească spre tot ce-mi părea pentru viziunea şi proporţiile mele epopeic.
De obicei, vaca noastră făta iarna. Atunci, într-o bună zi, Moşu Gheorghe intra în bucătărie cu un viţel în braţe. Viţelul avea picioarele strânse grămadă în mănunchiu. Cafeniu, încă ud, ameţit de lumină, viţeluşul privea împrejur nedumerit şi parcă fără să vadă ceva, cu ochii lui negri şi lungi.
Moşu Gheorghe aducea un maldăr de paie, uscate, îl punea lângă sobă, le aşeza cu piciorul, şi culca viţelul pe ele, după ce-i curăţa copitele. Şi viţelul adormea cu spatele la căldura sobei, cu botul umed ascuns sub coapsa piciorului de dinapoi. Nici nu i se auzea suflarea; numai coastele lui şi deşertul se ridicau şi se lăsau precipitat. Şi Moşu Gheorghe alerga îndată la grajd ca să îngrijească de vacă şi s-o supravegheze. Vaca era în picioare, agitată. Capul se întorcea spre uşă, de câte ori se deschidea, şi un muget surd, discret, ca un geamăt, ieşea prelung din botul ei închis.
Parcă mereu căuta ceva şi întreba mereu.
Pleca într-una capul, mutând greoi picioarele când spre stânga, când spre dreapta, cât îi îngăduia lungimea funiei. Avea un fel de mers pe loc, legănat, aşa cum au fiarele închise în cuşcă, la menajerie.
Eu n-avem voie să intru în grajd, atunci. Erau mistere care trebuiau să rămâie astfel. Mi-aduc însă aminte că la un timp Moşu Gheorghe ieşea din grajd, se ducea departe după un gard şi îngropa ceva, săpând pământul cu cazmaua.
Spre seară, viţeluşul se trezea. Ridica încă tremurând capul lui, cu ochii căutând să-şi dea seama unde este. Şi, când credea că-i lămurit, încerca să se ridice; picioarele săltau grăbite şi dezdoindu-se de sub el; cele dinainte, îngenuncheate, cele din spate desfăcute. Şi iată-l sus, pe patru picioare. La început, le ţinea proţăpite în lături, în poziţii nefireşti, cu câte un picior uitat departe şi pe care nu-l strângea de frică.
Pe urmă încerca
să facă un pas. Copitele bocăneau apăsat pe lutul de jos, cum ar fi mers în cârje. Şi repede se oprea şi privea cu capul tremurând. Încetul cu încetul prindea curaj şi chiar pe când de-abia se putea ţine pe picioare schiţa gesturi de zburdălnicie. E adevărat că le încerca la început mai mult din cap, ca şi cum s-ar preface numai că zburdă.
În cele din urmă, trecea şi la faptă. Picioarele bocăneau repede şi ţepene, în lături şi înainte, şi deodată se opreau, viţelul rămânând el însuşi minunat şi trăznit de ce-a voit să facă şi de ce-a făcut.
A doua zi însă era în stare să execute şi flori de stil, să învârtească coada cu vârful în sus, să fluture din cap. Atunci se apropia încetişor de lucrurile din bucătărie, de masă, de pat, de căldare… întindea botul cercetător, mirosea şi deodată se-ntorcea zburdând; şi iar începea să miroase altceva…
Eu, de pe pat, priveam nedumerit această dihanie mică, această jucărie vie; şi încercam o prietenie. Îl chemam cu mâna întinsă, îl scărpinam sub gât. Părul lui cafeniu era ondulat şi lucios. Deasupra ochilor avea, la locul coarnelor, două puncte mici, ca doi sâmburi de măslină, acoperiţi cu păr creţ. Acolo-i plăcea mai cu seamă să fie scărpinat. Când îl scărpinam, întindea gâtul, sau împingea fruntea apăsat înainte, ca şi cum ar fi voit să mă împungă.
După câteva zile, prin ogradă, îşi făcea singur spaimă şi alerga în zigzag, azvârlind din picioarele dinapoi şi luptându-se cu un viţel nevăzut, în care dădea cu coarnele.
Din bucătărie, trecea cu timpul într-o mică despărţitură în şura vacilor, unde-şi avea căldarea lui cu apă, fân, paie… ca boii cei mari. Iar când se apropia ceasul de muls vacile, bătea cu genunchii în gardul care-l închidea şi vroia să-l dărâme cu fruntea. În şură era cald şi se auzea respiraţia greoaie a vacii prin întuneric.
Uneori, întârziam acolo, după ce Catinca isprăvea mulsul de amiază, şi ascultam oftatul vacii şi priveam aburul cald ce-i ieşea pe nări. Şi mă simţeam bine, şi ascultam liniştea masivă şi această viaţă simplă dimprejur.
Iarna, seara cădea ca o cenuşă care închidea zările şi punea o sticlă opacă peste lumină.
Atunci, Moşu Gheorghe deschidea în lături uşa largă de la grajd şi de-abia intra pe ea cu un ţăpoi încărcat cu strujeni. El,. dedesubt, nici nu se vedea. Numai claia aceea foşnitoare înainta parcă singură şi cădea în iesle. Câteva fire şi pănuşe de porumb uscat se prindeau în coada vacii.
Parcă-l aud şi acum pe Moşu Gheorghe strigând:
- Na, boal㠖 atunci când vroia să aştearnă paiele pentru noapte.
Apoi, aducea apă cu căldarea. Numai boii mergeau la adăpat, departe, tocmai la Jijia. Botul vacii plutea uşor pe suprafaţa apei. Se auzea un supt lacom, şi vedeam apa scăzând ca trasă de o pompă.
Când se sătura, botul ei negru şi nările mari erau ude; apa curgea prelins, pe buze. Limba aspră intra, ca o cordea vânjoasă, prin nări.
Şi pe urmă uşa mare era închisă, şi înăuntru se făcea întuneric deplin. De multe ori am avut dorinţa să mă furişez, să mă ascund şi să rămân acolo o noapte. Nu ştiu de ce aveam atunci impresia că noaptea, când rămân singuri, boii şi vacile, şi caii vorbesc, aşa cum se spune în popor, de Anul Nou.
Poate chiar vorbesc.
Şi aş fi vrut şi-atunci, şi aş voi şi acum să ştiu ce spun. („Memorii”, Demostene BOTEZ)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Georgiana ELEZĂU –o tânără ce speră să ne cucerească      [Poezie]
de Georgiana Elezău
Memorii      [Scrieri documentare]
de Demostene Botez
Jurământul lui Hipocrate      [Proză]
de Elena Florica Şuster
Grupaj de poezii      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Cartea cu anecdote circumcise      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Crocodilul de Botoşani şi mătuşa      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Muribunda      [Proză]
de Viorel Buliga
Decebal Gavrilescu      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Dumitru Petraş – un poet ajuns la vârsta semicentenară      [Poezie]
de Dumitru Petraş
Iluzie adevărată      [Poezie]
de Lavinia Anghel
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Alexandru Căzăcuţ
Fericirea s-a ridicat viguroasă din mormînt      [Schiţe]
de Costel Pricopie
Petec de toamnă      [Poezie]
de Cristian Bejan
Strămoşii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Corespondenţa prof. Iosif E. Naghiu cu academicianul Mihai Ciucă      [Cronică]
de Paul Ungureanu
Mihai Ciucă în Jurnalul Marthei Bibescu      [Scrieri documentare]
de Paul Ungureanu
Eseu cu… papuaşi      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Plecarea din Troia      [Poezie]
de Viorel Buliga
„Fulgerul”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
La Ipoteşti, pentru Eminescu      [Scrieri documentare]
de I.D. Marin
Citind „Despre limit㔠de Gabriel Liiceanu (X)      [Analiză literară]
de George Manole