Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Un an de suferinţă la Botoşani
[Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub [alte lucrari ale acestui autor]
La 10 aprilie 1887, Mihai Eminescu este externat de la bolniţa Mănăstirii Neamţ, unde fusese internat la 9 noiembrie 1886 pentru tratament, şi vine la Botoşani, beneficiind de îngrijirile surorii sale, Harieta.
Aşa după cum scrie Ion Păun – Pincio în „Eminescu la Botoşani”, imediat după venirea sa la Botoşani, poetul „Era voinici şi vioi. Fără barbă şi fără mustăţi, părea foarte tânăr şi parcă nu-mi venea a crede că acesta este omul, că acesta e poetul care a suferit atâta”.
Aici, la Botoşani, Eminescu locuieşte cu sora sa într-o casă cu două camere, cu chirie, de pe strada Sf. Nicolae (azi strada Puşchin), la nr. 8, lângă Biserica Sf. Nicolae, la un anume Frangolea, rudă cu Samson Bodnărescu. Aici îl aştepta şi sora lui Aglae, care venise de la Cernăuţi ca să-l vadă.
Sora poetului este nevoită să angajeze, cu 50 lei pe lună, un bărbat care să-l îngrijească pe poet şi o femeie de serviciu pentru spălat şi bucătărie. Doctorii erau aduşi cu trăsura să-l viziteze pe poet şi să-i dea tratamentul prescris, de două ori pe săptămână.
La trei iunie 1887, un incendiu transformă în cenuşă sute de case, cartiere şi dughene din centrul Botoşanilor, fiind ameninţată şi casa unde locuia Harieta Eminovici. Intervenţia pompierilor fereşte de foc casa unde locuiau, căci după cum spune Harieta: „patul cu nenorocitul meu frate rămăsese în casă; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur?”.
La Botoşani, Veronica îi trimite placheta ei de Poezii în editura lui I. Haimann din Bucureşti şi primul exemplar este trimis lui Eminescu cu dedicaţia: „Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste”. Bucureşti – 6 februarie 1887 – Veronica Micle”.
Pe 13 iulie 1887, Eminescu se prezintă la un consult la Iaşi, după care pleacă la o nouă cură de tratament, la Halle în apropiere de Insbruk, împreună cu doctorul Focşa, beneficiind de banii ce-i trimisese Cornelia Emilian din Iaşi. În această perioadă şi Harieta pleacă pentru un tratament la Lacu-Sărat, lângă Brăila, aşa cum reiese dintr-o scrisoare către aceeaşi Cornelia Emilian, cu care aceasta întreţinea o corespondenţă bogată. Din Halle, Mihai Eminescu trimite, pe 26 august, o scrisoare de mulţumire lui Ştefan Emilian, pentru cei 225 de florini primiţi de la acesta: „În urma băilor făcute pân’ acum mă simt mai bine…”.
În noiembrie 1887, Eminescu se fotografiază la Jean Bielig pentru ultima dată, profitând de o perioadă când se simţea mai bine, fotografie trimisă liceenilor de la Matei Basarab din Bucureşti, care voiau să constituie o societate literară cu numele său. La insistenţele surorii sale Aglaia, Eminescu se fotografiază şi trimite fotografia şi o scrisoare:
„Botoşani – 2 noiembrie 1887
Domnii mei,
În urma cererii D. Voastre de la 27 Octombrie a.c., am onoarea a vă trimite fotografia cerută, mulţumindu-vă tot odată pentru dorinţele ce însoţesc scrisoarea D. V-oastre.
Primiţi vă rog, Domnii mei, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.
M. Eminescu”
În clipele când se simţea mai bine, poetul face plimbări în parcul Vârnav, azi parcul ce-i poartă numele, admirând frumuseţele naturii, atât de frecvent întâlnite în poeziile sale.
Pe 27 noiembrie 1887, Mihai Eminescu mulţumeşte familiei Emilian pentru felicitarea trimisă de ziua lui onomastică şi pentru sprijinul acordat şi-i face cunoscut moartea soţului Aglaei.
La 8 decembrie 1887, trupa de teatru Fany Tardini, aflând despre starea lui Eminescu, vine la Botoşani şi dă o reprezentaţie în beneficiul poetului. Spectacolul are loc la 15 decembrie, din încasările căruia se strânge suma de 246 lei, bani ce au fost donaţi lui Eminescu. Poetul nu a putut participa la acest spectacol, dat pentru ajutorul său, cu toate că se simţea mai bine. El nu agrea modul acesta de a strânge bani în folosul său.
Botoşănenii au alcătuit şi ei un comitet şi cu ajutorul fraţilor Vlădicescu au dat o serbare, al cărei beneficiu în sumă de 700 lei a fost încredinţat lui Em. Leonescu profesor de liceu şi casierul unei societăţi de economie din Botoşani, spre a-i remite lunar poetului, câte 100 lei.
Eminescu venea regulat la fiecare început de lună la casa de economii şi cu o atitudine foarte umilită îşi cerea ajutorul de 100 lei, dând adeverinţă de primire (Corneliu Botez, Omagiu lui Mihai Eminescu – 1909 – mărturisirea lui Em. Leonescu – profesor pensionar).
Dar cel mai mare sprijin a venit din partea „Comitetului de ajutorare” format din elevii şcolii de pictură din Iaşi, comitet condus de fiica Corneliei Emilian. Acest comitet a întocmit şi a trimis prefecţilor 500 de liste de subscripţie. Multe din aceste liste s-au întors însoţite de diferite sume de bani, de la tineri mai ales, bani trimişi la Botoşani, poetului.
Cornelia Emilian afirmă în luna martie 1893 că timp de doi ani de zile s-au adunat
diferite sume de bani pentru ajutorarea poetului, prin organizarea unor concerte, producţii teatrale şi alte ajutoare băneşti de la admiratorii săi. În Iaşi, Emilia Humpel, sora lui Maiorescu, a organizat un concert în urma căruia s-au adunat 800 lei, Maria Harnas a adunat 400 lei, A.C. Cuza prietenul poetului a dat poetului 400 lei, iar Adela Andrei şi C. Mille au adunat sume mari cu listele de subscripţie.
Tinerimea a luat iniţiativa de a trimite la Cameră petiţii pentru a grăbi aprobarea unei pensii pentru Eminescu.
În luna ianuarie 1888, Harieta Eminovici doreşte să cumpere o casă în Botoşani, casă unde să poată locui împreună cu Mihai. Casa aparţinând unei călugăriţe de la Agafton, unde Olimpiada Iuraşcu era stareţă, este vândută în cele din urmă altei persoane spre dezamăgirea Harietei. Această tentativă de cumpărare a unei case dovedeşte că sumele de bani primite erau substanţiale, ajutorul dat poetului, de cei ce-l cunoşteau, fiind destul de mare.
Cornelia Emilian care cunoştea bine situaţia lui Eminescu şi care poartă o bogată corespondenţă cu Harieta, afirma la 17 martie 1893: „Dacă Eminescu este mare ca poet prin genialul său talent şi Henriette sora lui e mare ca om prin sentimentele şi calităţile sale”.
În aprilie 1888, Veronica Micle vine la Botoşani să-l vadă pe Eminescu, iar pe 14 aprilie Mihai pleacă, spre dezamăgirea surorii sale, împreună cu Veronica la Bucureşti, unde se va stinge din viaţă la 15 iunie 1889.
Făcând un calcul cât a stat Mihai Eminescu la Botoşani, din cei 39 de ani şi 5 luni de viaţă, rezultă un total de 3 ani, 8 luni şi o săptămână, deci aproape a zecea parte din viaţa sa.
În timpul perioadei de suferinţă, Mihai Eminescu trăieşte la Botoşani timp de un an de zile: 10 aprilie 1887 – 14 aprilie 1888. Se cuvine să observăm cum au reacţionat locuitorii şi oficialităţile locale la această tragedie din viaţa poetului.
La 27 mai 1887, un grup de 50 de intelectuali din Botoşani, adresează Prefecturii Botoşani o cerere pentru acordarea unui ajutor poetului Mihai Eminescu:
„Domnule Preşedinte,
Cetăţeanul ilustru, bărbatul virtuos, poetul suav şi neimitat, Mihail Eminescu, se află de câteva săptămâni în oraşul nostru în casa surorii sale d-n Enrieta Eminovici… Societatea ar trebui să-i întindă o mână protectoare, un ajutor.
Anunţându-vă această sfântă datorie, subsemnaţii ne întemeiem pe credinţa, că această dorinţă este a oraşului întreg şi că Dvs. eraţi în adăstarea unei asemenea propuneri pentru a o executa imediat!”.
În şedinţa din 14 iunie 1887 a Consiliului Permanent al Judeţului Botoşani, se aprobă un ajutor de 1200 lei, după discursuri furtunoase şi deşarte, bani pe care poetul cu greu i-a primit: „Cerirea sa a greşit calea, căci bugetul judeţului este numit numai pentru trebuinţele serviciului public judeţean…. Dl. Eminescu e prea mare pentru judeţ, căci el a servit ţării şi deci din acest punct de vedere cred că consiliul, dacă ar arăta dorinţa sa ca Ministerul din mijloacele statului să deie pe viaţă un ajutor, nu ar face rău, căci altfel am crea un precedent”, susţinea consilierul Lecca.
În cele din urmă, în şedinţa din 14 iunie 1887, Consiliul Judeţean Botoşani a aprobat un ajutor de 120 lei lunar, pentru perioada iulie 1887 şi până în aprilie 1888. În bugetul judeţului Botoşani pe anul 1888-1889 – la rubrica „Cheltuieli facultative” cap. XI, este înscris ajutorul de 1200 lei daţi pentru Eminescu care se afla grav bolnav. Cu ordonanţa nr. 613/24 ianuarie 1889 i s-a dat 1000 lei pe zece luni. Restul de 200 lei nu i s-au mai acordat deoarece poetului i se făcuse o pensie de stat (Raportul d-lui Ioan G. Apăteanu – 10 martie 1889).
Cinstirea marelui poet naţional, Mihai Eminescu, de către locuitorii Botoşanilor a venit mult mai târziu, prin manifestările organizate la aniversările şi comemorările sale; în fiecare an organizându-se „Zilele Mihai Eminescu”; un bulevard din Botoşani se numeşte Mihai Eminescu, de asemenea un liceu din Botoşani, biblioteca judeţeană şi teatrul de stat purtând numele poetului.
În cinstea poetului, în Botoşani s-au ridicat cinci busturi: bustul din faţa şcolii Marchian, mutat în parcul M. Eminescu, realizat de I. Georgescu în 1890; bustul din faţa teatrului realizat de Ovidiu Maitec în 1968; bustul din faţa liceului M. Eminescu realizat de R.P. Hette; bustul de lângă Casa Tineretului dezvelit în „Anul Eminescu” – 14.01.2001 realizat de D. Pasima şi statuia de la biserica Uspenia a lui Oscar Hann.
Anual de „Zilele Mihai Eminescu” se organizează expoziţii de carte, de filatelie şi numismatică, se editează cărţi şi albume, au loc concursuri de poezie.
La 150 de ani de la naşterea poetului, s-a instituit medalia „Mihai Eminescu” şi au fost organizate frumoase manifestări culturale de către locuitorii şi oficialităţile oraşului. („Mihai Eminescu la Botoşani”, de Nicolae IOSUB)

Comentariile cititorilor
Loredana Ionascu [23 April 2010 | 01:10:31]
Felicitari pentru articol si pentru Jurnalul Literar! EMINESCU SECRETUL POLITIC http://www.scribd.com/doc/29240066/EMINESCU-SECRETUL-POLITIC-Radu-Mihai-Crisan ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU http://www.scribd.com/doc/29241052/ECONOMISTUL-MIHAI-EMINESCU-Radu-Mihai-Crisan Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite). Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.
aPKNBQGMmyerKMD [27 January 2013 | 03:36:13]
[...] says:This really reasontes with me so beautiful! So much of my old writing was a way to cover up my true self as well. I am definitely a writer rather than a story teller, though like everything else, it is not an either/or question :) Keep up your writing, I\'d love to read more. Also, thanks for the blog visit! says:Great post and beautifully written. I feel like I\'ve been taken on a wonderful journey into the heart of creating where you have to pass the road blocks along the way, but which are inevitably part of the journey. Thank you! :)Sharon McGill says: All we are doing are self-portraits. So true! As a writer trying to find the right balance between literary and commercial fiction, I\'ve found this to be the best path. Just be yourself as you write, and the balance will find itself. Even blogging is a good way to find yourself with an audience! Very nice post I wish you luck with your work! says:This post is a truly transcendent literary experience! Bravo! says:Splendid. Makes perfect sense to me .I jumped, and it made all the difference.Authenticity at the core .courage and intention - those matter.Thanks for this.Sam says:I absolutely enjoyed this and am so glad you hopped on over to my blog. I might not have ever found this. Very raw, very honest, very real, very insightful. Can\'t wait to read more! These words challenge me as a writer to dig deeper, to break down my walls and be human with my readers so that my characters can also be human. says:Enjoyed reading your post Cristian, struck me right through the jugular some of what you\'ve said. On my way to the other side of the fence or so I wish! =) says:Enjoyed reading great contentunclerave says:I like this so much better, now that I don\'t have to struggle with the tiny font! Thank you so much for making the adjustment. Now, I can agree with you based on your content instead of just the spirit of your posts! YUR says:It\'s the ability of the artist to be able to put it into words or capture the image in a way that can be understood by others that makes it truly art. That\'s what you have done here. Very inspiring. I look forward to reading the rest of the5a8 series. Thank you. says: We write for others to absorb what took us so long to understand. As an introvert, I find it difficult to finally be able to even ATTEMPT to explain myself about what I do and what moves me.Finding the right words can mean everything.I look forward to reading more of your posts in the future.<3mbhurley says:Hmm. . .very nice. says:I struggle as a fiction writer, but I seem to be okay at blogging. Apparently. Maybe. Who even knows. My thing is that unless I\'m specifically talking about myself, my characters don\'t feel real to me. Not real enough to warrant my spending time with them to write their stories. Also you\'re fabulous. And deep. I\'m like shallow mcshallowson over here. The deepest thought I\'ve had today was about how sad it is working a 9-5 with all these fluorescent lights. That pale lighting really does make everything depressing.AR says:This makes sense to me, and it makes me feel a little less alone out there in the ether artists/writers are alike, and a type as special as we think we are. says:I like your blog and will come back and read this again There is more here than I can comprehend with one reading Thank you! says:This is really beautiful insight, and it reminds me of my World Literature class last year. We read the book Sophie\'s World about philosophy and had many discussions about archetypes in writing and how the human psyche is related to authorship. It\'s very interesting! says:This is a nice post I am happy I found your blog, . says:Great content and very inspiring says:You summed up something that would have take me weeks to put into words We write for others to absorb what took us so long to understand. I love this post,x says:That phrase is in fact one of the many fabulous sentences in this article. I like the idea as well, and through it I can see my motivation as a reader as well. Thanks to all the writers, Cristian Mihai, Fiona, etc for writing and giving the readers the opportunity to understand more easily what took them long time to understand! says:Lovely essay Cristian! You know how to dig deep within the soul of an artist and reveal the hidden treasures. And you do so with amazing style and wit. I\'ll be back to read more of your posts! And thanks for this gem: We write for others to absorb what took us so long to understand. says:True! says:Jump Christian jump! Wow! You are a lovely writer! I look forward to reading more of your posts! I love knowing young people with such a beautiful mind! Keep going! says:Super Likes for this post says:[...] The Portrait of a Writer (1) c2ab Cristian Mihai. [...] says:Oh man! This is such truth!!! So many people I know tell me they are aspiring writers, and give me their work to read, and it all just sounds like they are trying to be great or deep, so it ends up being filled with cliches I love this post. Write the truth, write yourself. THAT is good writing. says:Great post! You nailed it sometimes we don\'t write what we feel or what\'s inside of us. We try to make everything so grand or perfect that it comes out sounding stuffy and fake. I\'m looking forward to following your blog for more insight. Thanks for stopping by mine! says:Reblogged this on and commented:Wow, I came across fellow blogger Cristian Mihai today when he visited head in the clouds. What a talent! I love this post The Portrait of a Writer. It\'s very well written, and I wanted to share it with my readers. says:In the words of the late, great writer, Nora Ephron Everything is copy\'. I write about myself. Nothing can even come close to it. says:looking forwards to the rest! says:I love this a lot, a good read for any Artist. says:Beautiful says:Reblogged this on and commented:This is wonderful, it hits the nail right on the head. says:This is a great post. I especially agree with the way some things just can\'t be translated into movies or anything else except what they are, words. Also, I just read your short story One . It was really good, very emotional. says:Right on! Any fiction, no matter how fantastical, has to have the ring of truth to it in order to be good. I look forward to your future essays.mommalisagail says:Beautiful! Thank you for posting. says:Nice post! I started writing in elementary school and I always wrote about exotic places that I had never been. I grew up in the hills of eastern Kentucky and dreamed of seeing the world. I\'ve been a teacher, social worker, editor, freelance writer, and spent years as a stay-at-home mom. I\'ve lived in the city for 40 years and I\'ve seen the world. I published a young adult novel with Knopf in 2010. The setting? Eastern Kentucky the place, people, and culture I know best. It pays to WRITE WHAT YOU KNOW. Always good advice. says:[...] I think the reason is very much in sync with the link I posted yesterday of Cristian Mihai\'s blog, and the quote from Tennessee Williams as [...] says: The whole truth, and nothing but the truth. Boy, that\'s hard. I\'ve been grappling with this myself lately I started writing many years ago, and since then I\'ve been through events that have changed me so much I scarcely know myself anymore.It helps that much of my old audience my oldest friends and closest family well, I can\'t get over the idea that they\'re unlikely to accept what I\'ve become. I keep trying to write, but I can\'t get the truth out can\'t quite abide the thought of showing it to any of them. If only for fear of hurting adherents of an old religion I\'ve long since left behind.Any advice for getting over this situation? says:Reblogged this on and commented:Inspiring blog about writing! says:Great truths here, Cristian. Ernest Hemingway also talks about writing one true thing, followed by another true thing in Moveable Feast. Truman Capote felt that it was OK to betray others to tell a story. Peeling back the layers of your own life is one thing, doing the same to others Well, some truths might better be left unsaid. says:On the one hand, I feel like this is quite good advice, but on the other, I feel as if writing helps us figure out truths about ourselves that we would never have otherwise realized, and, oftentimes, we need to lie first to figure out that we are lying. It\'s paradoxical, almost. Not to say that you shouldn\'t aim for truth, you should, but that\'s no guarantee that you\'re going to get it. Rather, it\'s a slow build, and, like all writing, not really something you can sit down and automatically do, but something that you have to feel your way through overtime. Regardless, this is a lovely post. says:Reblogged this on . says:Fantastic and capturing view, indeed. says:Wow, inspiration and great instuction! Thank you! says: and I cannot spell! Instruction! Yikes! says:[...] on cristianmihai.net Share this:Like this:LikeBe the first to like
ZnsZWakpic [28 January 2013 | 03:20:44]
1hCiTQX4uRu [26 October 2013 | 17:47:11]
You mean I talk to myself?! I thoghut I was talking to my computer. Another mystery explained! But yes, I have even been recomened to a mental health professional because of someone who saw me pacing on my balcony while using a voice recognition program. They though I had lost my mind because they did not see the computer I was telling the story to.
Dy6Jz3Fc1Hi [27 October 2013 | 11:54:57]
You mean I talk to myself?! I tghohut I was talking to my computer. Another mystery explained! But yes, I have even been recomened to a mental health professional because of someone who saw me pacing on my balcony while using a voice recognition program. They though I had lost my mind because they did not see the computer I was telling the story to.
NPHAqHsVm [09 November 2013 | 05:48:18]
Greetings ChristianLong Time Fan,First Time Caller,If I could have your autograph, it would be an honor.I am a self-centered, gredey, person, and want to sell it on E bay.p.s. I promise you, I am totally heterosexual,But if you could sign a pair of old underwear,and send them to me,I would be greatly honored to have them also.The last minute bidding frenzy, masses of crazed, mouse-clicking, women (and small number of men,) promise to take your Fruit of the Loom\'s and get me that diamond tipped cane I have always wanted.Respectfully,Bryan Edmondson says:I\'d love to give you an autograph, but due to monetary constrains I can only e-mail you one. Or something like that. Or put it in a bottle and hope it reaches its destination. says:Love the blog. I could not draw a straight line with a ruler either until an old retired art teacher told me to use the opposite hand. I am right handed, so I switched to the left. He said the myth was, if you can draw a straight line with a ruler using one hand that is the hand you were born to use. And I know that. Was left handed until I went into the First Grade at elementary school and the teacher didn\'t know how to teach a left handed student, so she made me write right handed. says:You have a nice blog. says:Just wanted to say I really like your banner the notepaper edge looks great! =D says:Don\'t fret too much about the growing up Chistian. I\'m 56 and still feel like a bewildered six-year-old most of the time, and the world seems to make steadily less sense rather than more. says:*Sings* Come on. Sing along ^w^ says:Nice to meet you Cristian. Really like your blog, so glad that I happened to stumble upon it! says:Straight lines are tough stick figures are impossible. says:Hey man, cheers. Love the bio. I bet you\'re a kick-ass singer, and straight lines are seriously over rated. Most of my lines look as if drawn while seizing. says:Why Cristian Mihai is that your given name, a religious denomination, or is there a Mihai out there with little devil horns and a tail? :) says:OMG, I just saw you wrote a book. FOr REAL?!? So cool. says:Dear Christian, keep writing ;-) Greetings from London Jacqueline Erasmus says:Mrs. Mutton says:Ah, Romanian, *and* a fellow Christmas baby ! I *must* follow your blog! (One of my favorite priests is a Romanian.) says:I am the 936 person to like this blog. I suppose I should go check it out. Stay tuned. (I know you are just poised waiting for what I\'m going to write, aren\'t you?) says:
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Cristina ŞOPTELEA, o maestră a versului      [Poezie]
de Cristina Şoptelea
Crocodilul de Botoşani şi Paştele 2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Sonete      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Cu nea Floricel      [Proză]
de Viorel Buliga
Atac la persoană      [Proză]
de Cezar Vasilescu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Doru Petrariu
Domn’ Petrică      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Ameninţarea unui cenaclu cu identitate în alb      [Cronică]
de Necompletat
Fără titlu      [Proză]
de Elena Florica Şuster
Alexandru Hrib      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Tunica      [Poezii şugubeţe]
de Viorel Buliga
Inscripţie      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Păcatele trecute şi mărturisite le iartă pe cele viitoare      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Ştefan Roşu
Un an de suferinţă la Botoşani      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
Memorii      [Proză]
de Demostene Botez
Eseu cu… norocul vieţii      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Aud frunzele toamnei      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
„Glasul singurătăţii”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei