Când vine ceasul ispăşirii drepte,
Nu sta ascuns în gaură de şarpe.
Speranţa pune-o-n freamătul cu harpe
Şi fii emulul firii înţelepte.

De pe pământul mic nu pot să sar pe
Un Jupiter; sunt necesare trepte,
Dar pot privi la razele-i drepte
Ciclonului cu scrâşnetele oarbe.

Alungă-mă-n nisipul care naşte
Aceeaşi piatră albă de milenii,
În clocotul de valuri abisale.

Voi reveni sub chipul unei broaşte
Sau voi avea cioc machiat şi pene,
Numai să fiu în conul umbrei tale.
Mihai Munteanu – Sonete (volum postmortem)