Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Arhiva Botoşanilor
[Scrieri documentare]
de Ionel Bejenaru [alte lucrari ale acestui autor]
„Curierul Romān” din Botoşani al lui Scipione Bădescu – 120 de ani de la apariţie – 1886
Īn fond, cānd spui „Curierul Romān”, spui Scipione Bădescu, iar cānd spui Scipione Bădescu, spui „Curierul Romān”. Ce poate fi mai simbiotic decāt aceasta!
Ei, bine, la 2 martie 1886 apărea, la Botoşani, „Curierul Romān”, gazetă de reputaţie, scoasă de Scipione Bădescu, acest peregrin transilvănean (n. 2 mai 1847, Răştolţ – Sălaj – m. 4 octombrie 1904, Botoşani), aflat mereu īn slujba idealului de unitate naţională, cu acelaşi vibrant ecou ca īn creaţia sa, „Trompetele răsunㅔ – „Un dor pe toţi īi poartă / Să-şi vadă iar moşia. / Unită, mare, māndră, / Trăiască Romānia!…”
După un traseu gazetăresc Bucureşti – Iaşi – Bucureşti, cu state de serviciu redacţional la „Curierul de Iaşi”, „Noul Curier Romān”, „Timpul” ş.a., Scipione Bădescu face, scurt timp, revizorat şcolar, mai īntāi pentru judeţele Neamţ şi Suceava, apoi pentru Botoşani şi Dorohoi, īntr-o īncercare de a scăpa de „această īndeletnicire de gladiator politic, nevoit să lupte adesea pentru cauze opuse vederilor sale”, cum bine remarca un confrate botoşănean, Vladimir Şardin. Numai că, tot la gazetărie s-a īntors.
Va conduce, la Botoşani, īn tot restul vieţii (1886-1904), „Curierul Romān”, ca director şi proprietar, servind exemplar cauza unităţii naţionale şi culturale romāneşti.
Īn acest sens, este revelatoare atitudinea manifestată īn procesul Memorandumului, la care a fost prezent ca delegat al Ligii Culturale – secţia Botoşani şi, cum altfel, al propriului ziar, care „este desigur cel mai monstruos proces”, cronicile sale expediate gazetei botoşănene fiind veritabile pledoarii pentru triumful cauzei romāneşti, condamnānd categoric nedreptatea – „Procesul de la Cluj este procesul īntregului neam romānesc, verdictul constituie cea mai brutală lovitură adusă sentimentului general de patriotism şi solidaritate a Romānilor de pretutindeni” („Curierul Romān”, 24 mai 1894). După cum, atitudinea patriotică, angajată este susţinută şi prin publicarea, īn context, a discursului Dr. Vasile Lucaciu, a poeziilor lui Vlahuţă, „Eroilor martiri” şi Coşbuc, „In Opressores”, faţă de nedreptate, litera şi spiritul lor avānd un singur sens – ACUZATOR. Toate acestea au făcut din „Curierul Romān” botoşănean o publicaţie indezirabilă īn Transilvania, guvernul de la Budapesta interzicāndu-i accesul. Fără efect, īnsă. Pentru că, sub titulaturi mereu altele, peste 20, „Curierul Romān” a reuşit să pătrundă, ca o pilduitoare expresie a solidarităţii noastre romāneşti.
Scipione Bădescu şi „Curierul Romān” s-au implicat covārşitor īn viaţa culturală a Botoşanilor, īn iniţierea unor societăţi – Liga Culturală, „Ateneul Romān” ş.a., īn susţinerea cauzei marelui poet Mihai Eminescu, īncercānd să spargă indiferenţa administraţiei de aici, printr-o adevărată campanie de presă. La rāndu-i, Scipione Bădescu i-a fost aproape poetului, īn anii grei ai bolii, atunci cānd domicilia la Botoşani, la sora sa Harieta (1887).
Cum amiciţiile de bună condiţie sunt statornicite, Scipione Bădescu, pe care I.L. Caragiale avea să-l numeasc㠄vechiul meu dascăl īn publicistică”, publică o scrisoare a acestuia, expediată din Bucureşti, la 13/25 februarie 1899, cu gustul uşor amar, dat de o prea scurtă revedere, ce n-a permis nici măcar ciocnirea unui pahar, ca altădată, „pentru trăinicia dulcilor noastre amintiri din tinereţe!”, invocānd trecute şi plăcute vremuri – „Ne-am fi īntinerit unul pe altul cu aproape un sfert de veac, prin reconstituirea acelor scumpe timpuri trecute de la „Timpul”, - cānd strălucea pe scena tineretului bucureştean celebrul trio Eminescu – Bădescu – Caragiale – cānd gāndeam, speram şi rādeam īmpreună, aşa de mult!…” („Curierul Romān”, 18 februarie 1899).
Acum, la aniversarea a 120 de ani de la apariţia primului număr al „Curierului Romān” din Botoşani, condus de Scipione Bădescu, am surprins cāteva momente din făgaşul celor 18 ani de apariţie, mereu ca o „Odă la Transilvania”, cum i-a plăcut să scrie, mereu ca o Odă la Romānia şi, cum altfel, mereu ca o ODĂ LA BOTOŞANI. (Ionel BEJENARU)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Andra Iacob
SINT PĂCĂTOS, PĂRINTE !      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
LA HRAMUL SĀNTĂMĂRIEI      [Poezie]
de Paul Mircea Ioardache
NATO domnului Băsescu      [Poezie]
de Doru Petrariu
PREMIUL      [Proză]
de Paul Mircea Iordache
Iubito obiect de unică folosinţă      [Poezie]
de Vasile Iftimie
CURTEZANA CEA BĂFTOASĂ      [Proză]
de Viorel Buliga
Lacrima de rouă      [Poezie]
de Cătălin Ifrim
Primăvara īn livadă      [Poezie]
de Cătălina Braşoveanu
Romānul şi POLITICA      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru