Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Exorcismul tăcerii ca metodă adevărată de schimbare
[Analiză literară]
de George Manole [alte lucrari ale acestui autor]
Exorcismul tăcerii(convorbire ntre doi anonimi, Ed. Axa, Botoşani, 2002) este o carte peste care s-a trecut foarte uşor. Şi nu mă refer la critica de specialitate, care are alte preocupări şi interese bazate pe obiective grăbite( ca să nu spun de gaşcă), ci la cea provenită din mediul intelectual botoşănean care ar fi trebuit s-o trateze ca atare. Cartea semnată de Gică Manole şi Ciprian Voloc este una dintre apariţiile pe care eu le trec, ntr-o clasificare personală, la  cărţi fundamentale. O carte fundamentală, din punctul meu de vedere, este una n care autorul şi dezgoleşte sufletul n sensul filozofiei lui Noica. Ori dezvelirea sufletului nu se poate face dect printr-un suprem exerciţiu de exorcizare n sensul propus de Gabriel Liiceanu, unul dintre elevii lui Noica: scoaterea la aer şi lumină a conţinuturilor leneşe din tine, aruncate alandala ntr-o cămară fără ferestre, reziduuri enorme, adunate de-a lungul anilor prin amnări repetate ale momentelor cnd trebuie să facem curat. Liiceanu numea orice act de exorcism ca un principiu de funcţionare igienic la scara unei vieţi. Nu ntmplător cei doi autori şi pun cartea sub semnul lui Marcus Aurelius, un mare dezgolitor de suflete( sintagă preluată din Liiceanu ).
Cartea  amintită pune n discuţie chestiunea crizei, despre care autorii spun că : Astăzi, oricum, noi trăim nu o banală criză, ci simtomele cronicizării ei. Există o CRIZĂ A INDIVIDULUI, a identităţii sale cu referire la  sexualitate, moarte, destin şi această realitate ar impune o călătorie către sinele lăuntric. Autorii cred că eul  este determinat de impresii şi se poate accentua prin creaţie. Se poate distruge eul ( prin trecere la buddhism, spre exemplu), dar cel mai normal ar fi să ridicăm impresia la rangul de convingere. Au existat indivizi bolnavi de sine care, n cazul Romniei Carol al II-lea sau Ceauşescu, şi-au dus ţara la dezastru. Pe unii i-au salvat moartea, conservndu-le locul ocupat, dndu-se exemplul lui Alexandru Macedon. Generaliznd, autorii cred că romnului i lipseşte puterea de sinteză. Există şi o CRIZĂ GLOBALĂ şi de orice natură ar fi ea, politică, economică sau ecologică, este generată de echilibrul fragil existent n lume. Gică Manole şi Ciprian Voloc  sunt convinşi că acest tip de criză este controlat de cteva superputeri.
CRIZA ROMNEASCĂ este strns legată de criza globală şi s-ar putea rezolva prin găsirea răspunsului la ntrebarea Ce facem cu trecutul?, impunndu-se urgent o reevaluare a lui. Spun autorii: Trecutul poate da puterea de a continua sau Trecutul trebuie cunoscut şi asumat. Nu sunt de acord cu Dimitrie Cantemir care găsea romnilor doar două calităţi, credinţa şi ospitalitatea, şi trebuie să credem că romnii mai au cel puţin următoarele atuuri: l. fondul biologic este sănătos; 2. mai există o Romnie carpatică şi rurală ( marile aglomerări urbane sunt adevărate infernuri); 3. forţa ortodoxismului ( deşi Biserica Ortodoxă a fost obedientă faţă de toate regimurile politice ale sec. XX , complice chiar n regimul comunist, poporul nu a fost atins.El practică ortodoxismul la modul cel mai firesc şi aşezat şi nu ia n seamă exacerbările reprezentanţilor acesteia, a unor preoţi mai ales); 4. coeziunea internă a poporului romn ( nu de la străini o să ne vină răul ci de la non-combatul care ne caracterizează. Spun autorii: Temerile noastre ar trebui să pornească de la lipsa de forţă, sinceritate, dăruire, altruism al clasei politice, exemplificndu-se prin Carol al II-la considerat a fi o lepădătură, un bolnav de sine care a avut pe mnă cea mai vastă Romnie, cea mai mndră din cte au existat şi a distrus-o. Se mai ntreabă autorii: Am abandonat Basarabia ruşilor fără a trage un foc de armă, mai putem ndrepta oare această ruşinoasă stare de fapt?, sau De douăsprezece ori a invadat imperiul rus spaţiul romnesc şi niciodată n-am avut obrăznicia să ne ridicăm n picioare şi să ne apărăm cu adevărat drepturile. Ct despre clasa politică a ultimului deceniu al secolului XX romnesc, autorii cred că nu cunoaşte istorie).
Mai există o CRIZĂ  A LUI DUMNEZEU, care este generată de toate crizele amintite.
Mai radical şi mai neiertător, Gică Manole degajă un optimism bazat. Pentru că tot repetă Trecutul poate fi un atu, tind să cred că ne cheamă spre un nou conservatorism. n plus, Gică Manole e mai metodic.
Mai nţelegător, găsind la toate o scuză, Ciprian Voloc , paradoxal, e un pesimist, punnd totul pe lipsa de coeziune şi pe faptul că trăim neautentic. E  şi mai psihologic şi nu crede dect n faptul că plecăm de la impresii: De fapt viaţa noastră n ansamblul ei se rezumă, pnă la urmă, la un şir de impresii, de amintiri care se şterg, care se ntunecă ncet, ncet.
Exorcismul tăcerii este o carte despre apatie, nencredere, singurătate, părăsire şi moarte, ca elemente ce pot explica o criză a sufletului.Gică Manole şi Ciprian Voloc pot fi receptaţi ca doi oameni care vor să se schimbe cu adevărat.
Comentariile cititorilor
tpOkCjVTRKCWF [28 June 2013 | 19:58:19]
Ioan Petrariu 23 May, 2012 Wasabi eenseamnă un fel de hrean een japoneză, nu ?D-le Wasabi, va atrag atenţia că eemi scrieţi greşit nlueme pentru o persoană atentă la exprimare şi gramatică. Numele meu este: Petrariu şi nu Pietrariu.Despre gramatică am mai discutat, am vrut să consider subiectul eenchis. cen domeniul legislaţiei nu spun că sunt primul specialist. cen rest pot să spun că mai am lipsuri, de, ca omul, dar de un singur lucru nu mă poate acuza nimeni, repectiv că aş avea probleme psihice şi să mă ascund după un nume de hrean. Eu am curajul să ies een public şi să mă exprim, ba mai mult mă las şi filmat.cen re2ndurile dvs. vă exprimaţi eengrijorarea şi aprecierea faţă de mine şi de familia mea. Aici trebuie să vă mulţumesc şi mă simt dator la re2ndul meu să vă recomand şi eu un control, trebuie să rezolvaţi problema cu identitatea, sunteţi o persoană nu o plantă.Revin la gramatică şi mod de scriere.Gaz, een mijlocul propoziţiei nu se scrie cu literă mare.Mai lucraţi un pic şi pe la Statul rome2n.Propoziţia cu gaz, primărie . aţi lăsat-o neterminată. Dacă aţi spus „ ate2t een .. „ ar fi trebuit să mai adăugaţi „ ce2t şi een .”Dacă tot suntem la gramatică vă mai atrag atenţia cu privire la o exprimare „ manelistică” , „ să gestionaţi nişte acţiune” .Vedeţi chiar şi un „ profesor” greşeşte, dar eu nu vă condamn de după hrean.PS. 1. Aş aprecia dacă mi-aţi spune lucrurile een faţă, asta după eensănătoşie şi regăsirea identităţii.2. Tot raspunsul meu il consider adresat unui barbat. Daca sunteti o femeie, imi cer scuze.
XZeJm96eOavF [01 July 2013 | 23:49:46]
Gong Xi Fa Cai! Late wishes from me as I don\'t have inneetrt access in my hometown.Wishes you a great year despite the slow economy we are facing now.Just back from my hometown ler.. Great to see my name in this post, but seems like the link is broken?allie’s last blog post..
bNJHU0SzO [02 July 2013 | 17:05:50]
utente anonimo srivce:Prova a darti come obiettivo quello di srivcere un nuovo manuale magari dal titolo: Come smettere di fumare senza fumarsi il cervello .Io non ho mai fumato ma ti sono molto vicino resisti!Angelo http://xotaobn.com [url=http://ymsfqly.com]ymsfqly[/url] [link=http://ooiunxgcv.com]ooiunxgcv[/link]
sGhBeEJUsBFP [03 July 2013 | 09:15:09]
Hey Thomas,find ich echt cool das lied und das Video ich war auch schon auf einem Konzert von dir in Mfcnchen Teaterfabrik war echt cool als du dich in die Menge gestfcrzt hast.Meine Freundin hat auch ein paar videos in yuoutbe drinn kannst du dir ja mal anschaun:Bianca Heger in yuoutbe eingebn, und wenn das erste lied ein me4del mit ner Gitarre sitzt bist du goldrichtigLg Bianca
hNAbay3cjoxT [04 July 2013 | 19:22:16]
es geht hauptse4chlich darum das der se4nger mit seenin worten seenin ne4chsten im krieg ste4rken willweil sich krieg eben meistens nicht vermeiden le4sst, heidft das aber nicht das man nicht ke4mpfen kann, ob man nun ffcr den krieg ist oder sich mit vollem elan hineinstfcrzt. was ze4hlt ist die bruderschaft die man im krieg zu seenin kameraden aufbaut http://zwgygkpcsef.com [url=http://cxwhebw.com]cxwhebw[/url] [link=http://nixppbdg.com]nixppbdg[/link]
Kpuqt3xg6HN [20 July 2013 | 05:39:53]
Happy new year man! Aww thanks for the meotnin. I love your photography and it\'s been awesome seeing you get better from the first time you stumbled on my blog to today!rock on Eunice’s last blog post..
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Debut poezie şi proză semnate de Paul-Mircea Iordache      [Cronică]
de Ionel Bejenaru
Trecut-au anii centenarul profesorului Gheorghe Romndaşu      [Cronică]
de Ionel Bejenaru
Nea Gigi      [Proză]
de Traian Calancea
Politică cu tutun şi alcool      [Proză]
de Ioan Rotundu
Memorii      [File de monografie]
de Demostene Botez
Exorcismul tăcerii ca metodă adevărată de schimbare      [Analiză literară]
de George Manole
Vila Bombonica      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Fabula comisiilor electorale      [Fabulă]
de Viorel Sandu
Postul bucuriei      [Poezie]
de Eugen Nechifor
Pastilograme      [Epigrame]
de Mihai Schweitzer
Sub pavăza nopţii      [Poezie]
de Mihai Munteanu